Introspectie in inalt

În vânt şi-n ploaie mă topesc
Şi de-un albastru limpede cad picuri reci,
Ce mă-ncălzesc,

Din înalt. Se avântă prospeţimea de gheaţă
În vântul ce îmi încălzeşte faţa cu răsuflarea lui
Rece de cristal.

Şi sunt liber să zbor în galbenul toamnei,
Până în înaltul albastrului cu unduiri
De răsuflare albă,

Unde nici o voce palidă nu va îndrazni
Să mă tulbure în liniştea vântului înfuriat
Cu întrebări deşarte

Despre culorile inimii mele şi
Despre noile sculpturi ale gândurilor călătoare,
Împietrindu-mi voile

Şi provocându-mi o adâncă prăbuşire
În prăpastia colţuroasă a neînţelegerii,
În mine însumi.